Probabil cel mai simpatizat jucător de la CSU Asesoft în acest sezon. Fundaşul  american, Kevin Burleson, se descurcă la un interviu cel puţin la fel de bine ca şi pe terenul de baschet. În 30 de minute, la emisiunea “Campionii” (pe care o puteţi viziona şi pe csuasesoft.ro), cel poreclit de fani “Iubi” şi-a povestit viaţa, a vorbit despre începuturile sportive, despre familie, NBA, Europa şi Asesoft. Un interviu amplu prin care numărul 12 şi-a luat “la revedere” de la oraş şi de la echipă, cel puţin până în toamnă...

 

“Am scris doar “Campion” pe Facebook şi lumea a înnebunit!”

 

- Cum te simţi pentru prima dată campion? Un pas important pentru tine…

- E extraordinar. De când am terminat colegiul, am tot incercat să castig un campionat. Am fost aproape de mai multe ori, dar anul ăsta am simţit că e momentul să şi reuşesc. Sezonul acesta a fost unul nebun. Toată lumea credea că nu o să izbutin, dar la final am fost foarte fericit pentru că e un lucru extraordinar pentru cariera şi CV-ul meu. Mă bucur că Asesoft m-a adus la Ploieşti pentru a câştiga trofeul.

- Ai vorbit cu părinţii şi fraţii tăi după ce ai câştigat campionatul?

- Da, au fost foarte fericiţi. Am vorbit cu ei înaintea ultimului meci şi le-am spus că mai trebuie să câştigăm doar o partida pentru a fi campioni. La final, am ajuns acasă şi i-am sunat din nou, m-au felicitat. Apoi, am postat ”Campion!” pe Facebook si toată lumea a înnebunit. Mă simt foarte bine în postura asta. Parcă merg mai drept, mai mandru…doar sunt campion acum!

 

A cântat la saxofon!

 

- Hai să o luăm cu începutul. Fiecare baschetbalist a început pe stradă, jucându-se cu mingea, uitându-se la coşul ridicat parcă prea sus şi întrebându-se ”Cum ajung eu acolo? Cum să marchez?”. Cum a fost pentru tine?

- Sincer, la inceput, eram un foarte slab jucător de baschet. Părinţii nostri ne-au trimis, pe mine şi pe fraţii mei, la mai multe sporturi, iar când mama m-a vazut jucând şi-a zis că trebuie să-mi cumpere un instrument muzical pentru că eu nu sunt capabil să practic niciun sport. Şi chiar mi-a cumparat, fiindcă nu credea că sunt în stare să joc baschet. Nu eram nici atletic, nici foarte îndemânatic.

- Ce instrument ţi-a luat?

- Saxofon! Cântam jazz! Mă jucam baschet toată ziua, dar mama tot nu credea că o să devin profesionist. Mi-amintesc atunci când am fost scos din echipă. Chiar nu mă pricepeam şi n-am mai vrut să joc baschet. Apoi, într-o zi, mă uitam la televizor şi l-am văzut pe Michael Jordan. Am ieşit afară, în curte, şi, de atunci, am exersat în fiecare zi. Non-stop! Parcul în care mă jucam era chiar vizavi de casa mea. Doi ani mai târziu, eram cel mai bun jucător din Seattle-Washington şi am încercat să fiu din ce în ce mai bun. Vorbesc comparativ cu vârsta mea.

 

- Ai văzut filmul The Legend of Earl 'The Goat' Manigault?

- Da, cum să nu. Toate filmele despre baschet (The Goat, The story of Pistol Pete) care vorbesc despre copii care ajung vedete in NBA m-au ambiţionat. Şi apoi, concurenţa cu fraţii mei! 

 

O familie de succes

 

- Familia Burleson are nare tradiţie în sport.

- Da, într-adevăr. Mai ales în Seattle. Tatăl meu a jucat pentru Universitatea din Washington, una dintre cele mai importante din SUA. A fost draftat în NFL, iar apoi a jucat în Canada, timp de 7 ani. A fost un mare atlet, care face parte din istoria universităţii lui. Iar pe noi, copiii lui, ne-a educat în spiritul acesta, de a fi cei mai buni. Dacă unul dintre noi lua un premiu, ceilalţi se ambitionau să cucerească si ei alt trofeu. Aşa a fost mereu, un fel de luptă pentru a fi cel mai bun.

- Care dintre voi a reuşit să patrundă primul în sportul de performanţă?

- Primul a fost Alfred Burleson. Era un atlet desăvârşit, iar noi îl urmam. A practicat fotbalul, baschetul şi toţi credeau că o să ajungă un mare fotbalist. Din păcate, s-a accidentat. Aşa că am preluat noi ştafeta. Când am început şi eu să joc bine, lumea a realizat că suntem o familie specială. Pe la 16-17 ani pot spune că am fost remarcat. Apoi şi fratele meu mai mic a început să aibă succes. Toţi am ”explodat” cam în acelaşi timp.

 

- Fratele tau mai mic este Nate Burleson, cel care joacă în Liga Nord-Americană de Fotbal, nu?

- Da, el este acum la Detroit, dar a evoluat anul trecut la Seattle.

 

Era vedeta oraşului, nu?

- Da. E un baiat din oraş, care a pornit de jos. A avut o perioadă mai grea, când s-a accidentat, dar când s-a întors, toată lumea a înnebunit. Oriunde mergeam, lumea ne recunoştea, pentru că şi tatăl meu a jucat acolo, şi mai apoi eu, în colegiu. Asa că a fost o situaţie deosebită. O binecuvantare de la Dumnezeu! Acum Nate o duce foarte bine, a semnat un contract pe 5 ani.

- Da, e cel mai bogat din familie! Să vorbim puţin şi despre celălalt frate al tau. El joacă acum baschet în Germania.

- Da, se descurca bine. A avut o medie de vreo 20 de puncte pe meci, in divizia secundă. Îl aşteaptă o carieră extraordinară. E o versiune mai puternică şi mai rapidă de-a mea. Şi eu sunt rapid, dar el mă întrece. Am jucat împotriva multor baschetbalişti, chiar şi din NBA, dar el e cel mai iute. Sunt sigur că o să auziţi de el în următorii ani.

 

 

Din America în Europa şi înapoi

 

- După ce ai terminat liceul, ai plecat la Universitatea din Minnesota. Care e viaţa unui baschetbalist în facultate? Pentru că mulţi copii din România speră să obţină o bursă şcolară pentru a practica sportul în SUA.

- E frumos, dar destul de greu, pentru că vrei şi să înveţi, dar şi să ai succes în viaţa sportivă. Şi atunci când pui pe primul plan sportul, începi să iei note mici. Aşa că trebuie să menţii un echilibru între cele două părti, pentru ca, până la urmă, mergi la universitate pentru a obţine o diplomă. Iar Minnesota este o facultate mare, cu o echipă foarte mediatizată, în care se investesc mulţi bani, iar fanii pun presiune pe jucători. Şi, normal, apar şi notele mai mici. În plus, vorbim şi despre viaţa de facultate, petreceri, prieteni…

Dar există şi părţi bune, pentru că toţi te iubesc. E şi greu şi frumos, în acelaşi timp. În plus, deşi eşti doar un copil, ziarele te critică atunci când nu joci bine, iar tu te gândeşti că nu ai decât 18 ani şi ţi se spune că nu eşti destul de bun.

- Dar dacă reuşeşti să faci faţă presiunii, e mai uşor apoi să te descurci în NBA, aşa cum a fost şi cazul tău.

- Dacă faci faţă presiunii şi joci bine, totul e mult mai uşor. Trăieşti ca într-un vis. Dacă în Universitate ţi se pare că e senzaţional, când ajungi în NBA, dacă ai şansa asta, ţi se pare că nimic nu e real. Când am jucat eu în NBA, un an de zile am crezut că visez, că traiesc într-o altă lume.

 

- După colegiu, ai intrat aşadar în Draftul NBA.

- Da, dar nu am fost draftat. După colegiu, am fost în probe la Timberwolves, echipa oraşului. Am ajuns în Summer League, dar nu am jucat prea mult. Eram prea tânăr. Antrenorul mi-a spus că am talent, dar că nu sunt pregătit şi mi-a sugerat să vin în Europa pentru a-mi îmbunătăţi jocul. Şi l-am ascultat. Am jucat, în primul an, în liga a doua din Germania, unde am jucat bine, am avut medii de 20 de puncte pe meci şi am fost numit cel mai bun baschetbalist al seriei. Apoi, am avansat în prima ligă, unde dadeam cam 15 puncte în fiecare partidă. Eram mulţumit să joc în Europa, deveneam din ce în ce mai bun.

- Dar ai sperat să ajungi în NBA.

- Da, normal. În primul an în Germania, fiind în liga a doua, aveam un singur antrenament pe zi. Aşa că mă pregateam în plus 2 ore pe zi, singur sau împreună cu un prieten, pentru că mă gândeam mereu că poate o să am o şansa. Eram tânăr, nu conta când va veni ocazia, peste 5, 6 ani. Şi chiar dacă eram cel mai bun jucător al echipei mele, mă gândeam că trebuie să fiu din ce în ce mai bun. Asa că, zilnic, dimineaţa, mă antrenam. Iar apoi, şedinţa de pregătire de seară mi se părea foarte uşoară. Am continuat să fac asta şi mai târziu, în prima ligă germană. Aşa că visam şi mă rugam să am o singură şansa. Iar antrenorul meu de atunci îmi spunea să perseverez, pentru că o să vină şi ocazia.

- Cum te-au contactat cei de la Charlotte Bobcats pentru a te chema la Summer League?

- Îl cunoşteam pe antrenorul de acolo. Mi-am zis: ”Hai să vedem ce se întâmplă!”, pentru că eu semnasem deja un contract ca să mă întorc în Germania. Totuşi m-am dus şi am fost binecuvântat de Dumnezeu. Raymond, un conducător de joc din colegiu, foarte talentat, starul acelei perioade, s-a accidentat. Aşa că ne-au folosit pe noi, rezervele. Iar eu am jucat foarte bine. Îmi amintesc primul meci, jucam împotriva lui Darren Williams, iar el a avut o zi proastă iar eu una bună. A fost senzational, el era marele Darren Williams şi eu doar un tip din Germania. Bine, am prierdut meciul acela, dar eu am marcat 12 puncte, am dat 7 pase decisive, am interceptat vreo 4 mingi, iar el a inscris doar 2 puncte. Şi aşa le-am demonstrat tuturor că pot evolua la nivelul acela. După Summer Camp, m-au invitat la Veteran Camp, care e ultimul nivel pâna la NBA. Dacă ajungi acolo, eşti foarte aproape. În ultima zi, lupta se dădea între mine şi un pivot, dar aveau deja în echipă destui pivoti, aşa că aveau nevoie de 3 conducători de joc. Unul era Raymond, despre care nu se ştia când va reveni, titularul postului şi … m-au ales pe mine. M-am ciupit de câteva ori ca să fiu sigur că nu visez. Rămăsesem fără cuvinte. Am stat toată ziua în camera mea de hotel, pentru că nu ştiam ce să fac.

- Si ai ajuns la Bobcats. Michael Jordan a venit la echipa abia in următorul sezon. Dar în lot era Gerard Wallace, un nume mare al NBA-ului.

- Da, anul acesta a ajuns chiar în All Star Game. E un băiat care a muncit foarte mult şi am învăţat multe de la el. Mă bucur să-l văd că o duce aşa bine. Am avut nişte colegi foarte buni care m-au ajutat să mă dezvolt ca jucător.

 

- Ştiu că ai o poveste frumoasă despre primul tău meci în NBA.

- Da! Primul meu meci a fost împotriva celor de la Miami Heat. Mi-amintesc că i-am văzut pe Shaquille O'Neal şi pe Dwayne Wade şi mi-am zis că nu e adevărat. Îmi spuneam în gând că o să stau pe bancă tot meciul, că nu o să joc... Dar a venit sfertul 4, eram conduşi cu 20 şi ceva de puncte, şi m-am gândit că o să-i trimita in teren pe toţi jucatorii tineri. Şi aşa a fost. Am intrat toţi. În prima fază, fiind conducătorul de joc, am primit mingea, iar Dwayne Wade mă apăra. Încearcă să-mi fure mingea, aproape reuşeşte... Calc afară şi îmi zic: “Doamne, prima mea fază în NBA şi eu pierd mingea!”. Următorul atac,  am aruncat la coş! Airball, nici n-am atins inelul!. Mă gândeam că am greşit două mingi la rând. M-am uitat la antrenor şi mi-am zis: ”Hai, Kevin!”. Mi-am amintit şi de ce-mi spuneau părinţii mei, să vorbesc mereu cu mine, să fiu pozitiv.

- Părinţii tăi erau la meci?

- Nu, nu erau. Vedeau meciul la televizor. Şi mi-am zis ca totul va fi bine. Am reuşit o intercepţie, apoi am înscris printr-un lay-up, apoi am marcat de 3 ori la rând de la 3 puncte, am mai făcut o intercepţie, am dat o pasă pentru un dunk şi am ajuns să ne apropiem de Miami Heat la doar 3 puncte. Pat Riley, antrenorul lor, era nervos, noi jucam bine, eu eram fericit pe teren. Am pierdut meciul la vreo 2 puncte, dar îmi amintesc că la întoarcere, pe drum, mă gândeam că la primul meu meci am reuşit 11 puncte, 6 pase decisive şi 4 intercepţii. Apoi, când am ajuns în cameră şi am pornit televizorul, pe ESPN dădeau statisticile meciului. Şi mi-am văzut numele, pentru că eram unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei. Mă uitam la televizor şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că mi-a îndeplinit visul.

- Din ce meciuri mai ai amintiri plăcute?

- Nu am jucat în foarte multe partide, fiind şi primul meu an. Dar îmi amintesc un meci în care am evoluat împotriva lui T. J. Ford, un jucător foarte bun. Şi am început titular acea partidă, pentru că principalul conducător de joc era accidentat. Am jucat vreo 30 de minute, am dar vreo 6 puncte, dar am făcut o treabă excelentă apărându-l pe Ford, care era foarte rapid. Am fost aproape să câştigăm. Ne conduceau cu 2 puncte, eu am pasat pentru un dunk şi am egalat. Apoi au inscris din nou ei şi ultima schemă a antrenorului era pentru mine! Mai erau vreo 10 secunde, am driblat, mi-am depăşit adversarul, dar am văzut cum venea altul. Aşa că i-am pasat unui coleg, care era liber, acesta a aruncat şi s-a auzit fluierul. Doar că arbitrul a decis să acorde un fault în atac. Îmi amintesc că eram foarte supărat, dar fericit în acelaşi timp pentru că avusesem o şansă mare. Şi au mai fost meciuri. Am jucat o dată la New York, în Madison Square Garden.

- Ce senzaţie ai când joci în sala acea?

- Să-ţi spun ceva. Clădirea e destul de murdară. Nici interiorul nu e chiar frumos. Dar când păşesti pe teren, e o lume magică. Nu mai găsesti alt loc la fel în tot NBA-ul. E toată istoria baschetului acolo şi te simţi senzational. Iar eu am jucat bine în acel meci. Am şi întâlnit niste baieţi din Seattle, ca Jamal Crawford, Nate Robinson, care evoluau atunci pentru New York. Jucasem împotriva lor în mai multe Summer Camp-uri şi mă simţeam comfortabil pentru că îi ştiam foarte bine. Aşa că am aruncat de la 3 puncte, am atacat coşul, am inscris vreo 8 puncte atunci. A fost bine. Per total, primul an a fost euşit, am avut plusuri şi minusuri, şi eram foarte nerăbdător să văd cum mă descurc în al doilea an. Din păcate, nu am mai prins echipa.

- Ştiu că în timp ce tu jucai în NBA, fratele tău, Nate, juca în NFL. Sunteţi singurii fraţi care aţi jucat, în acelaşi timp, la cel mai inalt nivel de baschet şi de fotbal.

- Eu nici nu realizasem acest lucru, până când m-a sunat fratele meu care mi-a spus că a fost contactat de diferiţi sponsori care vroiau ca noi să apărem în reclame. Din păcate, nu s-a mai putut, pentru că eu mă întorceam în Europa

 - Ştiu că fratele tău e un tip care se îmbraca foarte la modă. A şi primit un premiu pentru cel mai bine imbrăcat fotbalist din NFL.

- Da, cheltuie o gramadă de bani pe costune, haine, bijuterii.

- La fel era şi când era mic? Pierdea mult timp uitându-se în oglindă?

- Da, la fel. Când eram mici, nu aveam foarte mulţi bani, aşa că trebuia să găsim mereu soluţii. Eu sunt mai relaxat, eu vreau doar să joc, nu prea mă interesează să-mi cumpăr haine. Îmi place să arăt bine, dar el spunea mereu: ”Trebuie să-mi dau cu crema asta pe faţă şi pe mâini, trebuie să-mi şterg pantofii, pot să-ţi împrumut hainele?”. Acum că are bani… vă daţi seama…

 

Despre România şi Asesoft

 

- Cum te-a contactat Asesoftul? Ce ştiai despre România înainte să vii aici?

- Nu ştiam foarte multe lucruri. Impresarul meu m-a sunat şi mi-a spus că am o ofertă foarte bună din România. Reacţia mea a fost ”România? Asta nu e ţara lui Dracula?” Asta e tot ce ştiam. El mi-a spus că echipa joacă şi în cupele europene. În plus, voi aţi câştigat atâtea campionate şi mi-am zis că vreau şi eu să câştig unul.

Băiatul care m-a luat de la aeroport mi-a zis că o să aflu repede că româncele sunt cele mai frumoase femei din lume. La început nu l-am crezut.

- Şi apoi?

- Nu am fost în toate ţările din lume, dar pot să spun că româncele sunt în topul listei mele. Sincer, sunt foarte frumoase şi nu o să uit niciodată ţara asta.

- Meciurile europene din sezonul acesta au fost foarte grele. Nu cred că o să uiţi prea curând partida cu Enisey, de la Krasnoyarsk. Ştiu de asemenea că ai filmat cu camera ta video multe locuri din Siberia, Ucraina, Romania.

- Da, am multe amintiri. Cum ne băteam noi cu zăpada, revelionul, petrecerile, deplasările… O să le pun, la un moment dat,  pe Facebook, aşa că urmăriţi-mă pe internet. Sunt imagini şi amintiri frumoase pe care sper să le arăt şi copiilor mei, într-o zi.

- Cum ţi s-a părut nivelul din Eurochallenge?

- Nu ştiam la ce să mă aştept, dar aş compara nivelul cu cel din Turcia, unde sunt câteva echipe foarte bune. În Eurochallenge sunt formaţii foarte bine antrenate şi îmi pare foarte rău că nu ne-am calificat. Trebuia doar să ne concentrăm mai bine pe finalurile de meci. Sincer, cred că noi am fost cei mai buni din grupă. Dacă am fi câştigat cele două meciuri pierdute la limită, am fi ajuns foarte sus. A fost o competitie tare şi mi-a făcut plăcere să joc.

- Tu eşti un jucător care pune foarte mult accent pe încălzire, pe concentrare, ştiu că practici şi yoga. Cât de importante sunt toate aceste lucruri?

- E foarte important să ai mintea limpede. În meciurile în care nu joc bine, de vină nu e condiţia fizică, ci lipsa concentrării. Poţi să fii încet sau rapid, din punct de vedere fizic, dar dacă nu gândeşti clar, e mult mai greu. Pe mine yoga mă ajută să îmi menţin concentrarea şi să trec peste toate greutătile pe care le-am înfruntat de-a lungul anilor. În ceea ce priveşte încălzirea şi stretching-ul, la cei 30 de ani ai mei sunt foarte importante. Vreau să fiu ca Rashard Griffith, să joc şi la 34, 35 de ani, aşa că o să continui să fac aceste exerciţii.

 

Despre “Iubi”…

- Nu vreau să vorbim foarte mult despre planurile tale de viitor, pentru că acum eşti

în vacanţă, urmează să vorbeşti şi cu managerii echipei… Totuşi, vrei să revii în Europa sau să joci în ligile inferioare din SUA?

- Nu ştiu încă. Am mai multe soluţii, dar îmi place Europa. N-am mai avut un an cu adevărat bun în Europa de când jucam în Germania şi îmi doresc să retrăiesc acele senzaţii. Aş vrea să mai joc în competiţiile europene, pentru că sunt cele mai bune, după NBA. A fost bine şi in Turcia, iar anul acesta, deşi am câştigat titlul, nu simt că am jucat foarte bine, din punct de vedere individual. Eu cred că o să revin în Europa şi o să ţin legătura cu cei de la Asesoft, pentru că m-am simtit foarte bine aici. O să mai auziţi de mine, în mod sigur.

- Spune-ne 3 lucruri pe care nu le stim despre Kevin Burleson.

- Joc şah. Chiar dacă nu sunt cel mai bun, îmi place să joc. Nu ştiu să inot! Deloc! Am încercat să învăt anul trecut, dar n-am reuşit. Poate anul acesta! Şi imi doresc 5 copii! Ca să pot face o echipă de baschet! Serios! Incă de când eram mic şi mi-am dorit să am 5.

- Va trebui să te grăbeşti, pentru că deja ai 30 de ani!

- Trebuie mai întâi să-mi găsesc o soţie şi apoi, când o să fie ea pregatită, o să avem si copii!

- Ai vreun motto?

- Da: ”Munceşte din greu, fă lucrurile corect şi totul va fi bine!” Şi sunt de acord cu vorbele astea. Trebuie munceşti din greu şi să faci lucrurile aşa cum e corect, să fii onest şi să nu încerci să-i păcăleşti pe ceilalţi. Chiar cred că dacă nu trişezi şi eşti sincer, îţi vei rezolva toate problemele.

- Care este ultima carte pe care ai citit-o?

- Ultima carte pe care am citit-o este despre relaţii. De fapt, despre relatia dintre un bărbat şi o femeie de culoare, in anul 2010. În America, încă sunt prejudecăţi pe marginea acestui subiect. A fost o carte foarte interesantă şi chiar am avut multe de invăţat din ea.

- Filmul preferat?

-”Shawshank redemption”, cu Morgan Freeman. M-aş uita oricând la el. Mai îmi place ”Hoop Dreams”, care a fost mult timp filmul meu preferat, mai ales când eram mai mic. Un film recent pe care l-am vazut şi care mi-a plăcut e ”A peacefull warrior”, care vorbeşte despre cum să-ti limpezeşti mintea, exact ce-ţi spuneam mai devreme.

- Ce muzica asculţi?

- Rap, hip hop, îmi place mult R'n'B. De asemenea, imi place Red Hot Chili Peppers. Şi jazz-ul, pentru că tata asculta tot timpul. Am crescut în biserica, aşa că îmi place şi muzica gospel. Şi am ascultat şi muzică romanească...

- Ai cumpărat cadouri pentru familie şi prieteni?

- Da! Mama mi-a zis să-i cumpăr o brăţară tipic românească. Am mai adunat, de-a lungul acestui an, tot felul de lucruri pentru ei. Când o să ajung acasă, o să mă relaxez, o să mă joc cu cei doi copii ai fratelui meu şi, în curând, o să mai am un nepot. Acum sunt "Unchiul Kevin" şi o să stau toata ziua cu ei. După ce o să mă relaxez 7-8 zile, o să mă apuc, din nou, de antrenamente. O să-mi revăd meciurile şi o să incerc să fiu mai bun. Uneori, vara, antrenez câţiva copii. Aşa că o să am ce face în vacanţă.

- Kevin, mulţumim foarte mult pentru interviu. Ai foarte mulţi fani la Ploieşti şi aş vrea să le transmiţi un mesaj..

- Kevin "Iubi" Burleson vă mulţumeşte foarte mult. Baschetul e foarte important pentru mine, dar ce il face minunat sunt lucrurile din afara terenului, cum sunt fanii şi toţi oamenii care te încurajează. Nu o să uit niciodată locurile în care am fost tocmai pentru că îmi amintesc de suporteri. Iar anul acesta, chiar şi când nu am jucat bine, fanii au fost alături de mine şi m-au încurajat. Aşa că, îi mulţumesc galeriei Blue Generation, le mulţumesc tuturor fanilor! "Iubi" este una dintre cele mai frumoase porecle pe care le-am primit vreodată! Mulţumesc România, mulţumesc Ploieşti şi mulţumesc Asesoft!

Ionuţ Georgescu

 

CARTE DE VIZITĂ
Kevin Burleson
Data naşterii: 9 aprilie, 1979
Înălţime: 1,91
Greutate: 93,0 kg
Colegiu: Univeristatea din Minnesota. A reuşit 440 de pase decisive în cariera din colegiu. Şi-a început cariera de profesionist în Germania, la USC Heidelberg.
NBA: A semnat pe 31 august 2005 cu Charlotte Bobcats, având un salariu de 400.000 de dolari pe sezon. A bifat 39 de meciuri. În sezonul 2006-2007, a avut 16 minute pe meci, 3 puncte, 1.6 recuperări, 2 pase decisive
Turcia: A îmbrăcat tricoul formaţiei Mersin. În sezonul 2007-2008: 30 de meciuri, 7,53 puncte, 1,87 recuperari, 2,93 pd
NBDL: Burleson a bifat două sezoane în liga de promovare în NBA. În sezonul 2006-2007, el a jucat pentru Fort Worth Flyers. Statistici: 50 de meciuri, 30 de minute, 12.2 puncte, 3.5 recuperări, 4.1 pase decisive, o intercepţie. În total: 608 puncte şi 207 pase decisive.
În ediţia 2008-2009, fundaşul american a îmbrăcat tricoul celor de la Idaho Stampede. Statistici: 14.4 puncte pe meci, 2.3 recuperări, 5.5 pase decisive, o intercepţie. În total: 252 de puncte, 126 de pase decisive.

La Asesoft, Kevin a avut 11 puncte, 4 recuperări şi 2.7 pase decisive în sezonul regulat. Cele mai multe puncte le-a marcat într-un meci cu Otopeniul (39). În FIBA Eurochallenge, el a înregistrat: 11 puncte şi 3.7 recuperări pe meci.

Ionut Georgescu / 05 Iunie 2010 14:29

Utilizator

Parola