Jason Smith este liderul echipei CSU Sibiu în acest sezon, nu doar prin performanţele pe care le are meci de meci, dar şi prin spiritul combativ incredibil de care dă dovadă. Jason respiră baschet, iar povestea lui este dovada că, atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, atunci când munceşti şi nu renunţi niciodată la visul tău, acesta se transformă cu siguranţă în realitate.
Smith povesteşte, pentru fanii CSU, cum a învăţat cu adevărat baschet, aproape de unul singur, în ultimii 5 ani şi ce face ca să nu trişeze niciodată sportul pe care-l iubeşte. Pentru că Smith nu poate fi decât un campion, spune că Sibiul va câştiga anul acesta campionatul şi că nu-i pasă cine va mai fi pe podium, alături de CSU.
Rep.: Povesteşte-mi ce a făcut Jason Smith sezonul trecut, când nu am avut ocazia să-l vedem evoluând pentru Sibiu.
J.S.: Sezonul trecut nu am jucat nicăieri. Nu ştiu sigur dacă coach Peter m-a vrut sau nu, dar cert este că nu mi s-a oferit niciun contract în Sibiu. Pentru a rămâne totuşi în formă, în aprilie am jucat în WBA, o ligă mai mică din Statele Unite, care organizează o competiţie ce ţine numai două luni. Restul timpului l-am petrecut acasă, cu familia mea sau predând lecţii private de baschet copiilor. Îmi place enorm să lucrez cu copiii. Eu am patru, trei băieţi şi o fetiţă şi tuturor le place baschetul.
Cât despre revenirea mea la Sibiu, nu pot să spun decât că lăsasem aici nişte afaceri neterminate... Vreau să câştig campionatul cu CSU.
Rep.: Coach Clavon spune despre tine că eşti autodidact şi că ai învăţat baschet singur. Este adevărat?
J.S.: Lucrurile stau în felul următor: când jucam la colegiu, eram bunicel şi îmi dădeam toată silinţa pe teren, dar adevărul este că nu prea puteam înscrie sau dribla foarte bine. Apoi am încercat să joc la un nivel profesionist, dar echipele mă plăceau şi nu prea, tocmai din aceste motive şi pentru că nici nu eram foarte înalt. A urmat o perioadă în care m-am lăsat de baschet, pentru trei ani şi m-am întors la şcoală, iar într-o zi, un tip mai în vârstă, care mă urmărise jucând la colegiu, m-a întrebat de ce m-am lăsat. I-am spus că iubesc baschetul, dar ca nu ştiu să driblez şi să înscriu aşa cum ar trebui, iar el m-a întrebat doar atât: “Vrei să înveţi?”. A doua zi ne-am apucat de treabă. Asta se întâmpla prin 2004. Aşa am ajuns să-mi însuşesc acele aspecte ale jocului pe care nu le stăpâneam. Tot ceea ce mă învăţa, exersam apoi singur, în sala de sport. Am exersat cât am putut de mult ceea ce m-a învăţat şi am ajuns să joc în D-League, în CBA şi apoi în România.
Rep.: Cum ţi se pare campionatul românesc acum, comparativ cu ceea ce ai lăsat în urmă acum un sezon?
J.S.: Cred că nivelul campionatului este mai ridicat acum, pentru că s-a îmbogăţit cu experienţa unor jucători care vin din ligile profesioniste, ca Terrance, fundaşul de la Ploieşti sau Rashard Griffith. Cu un plus de experienţă vin şi românii care au jucat în străinătate şi fac liga mai competitivă.
Rep.: Ai putea face o comparaţie între jucătorul şi antrenorul Dee Clavon?
J.S.: Ca şi jucător, Dee era un tip foarte deştept, avea inteligenţa jocului, ştia ce avea de făcut şi când exact trebuia să facă anumite lucruri pe teren. Ca şi antrenor este destul de dur şi vrea ca noi să fim disciplinaţi şi uniţi. Părerea mea este că Dee va deveni un antrenor din ce în ce mai bun, trebuie doar să i se dea o şansă.
Rep.: De când te-ai întors, ai încântat publicul sibian cu nişte evoluţii extraordinare. Care este secretul tău ?
J.S.: Secretul meu este munca. Muncesc pentru a-mi îmbunătăţi fiecare aspect al jocului. În fiecare zi rămân mai mult în sală şi lucrez la jocul de picioare, la dribbling şi la aruncări. Detaliile sunt cele care te ajută să câştigi meciul. Plus că acum am şi nişte coechipieri care mă ajută foarte mult. Earl, BJ, Mike şi Kevin pot să înscrie şi îmi fac munca mai uşoară. Dacă la începutul sezonului încercam să ne regăsim ca şi echipă, acum este mult mai bine din acest punct de vedere.
Rep.: Într-un interviu trecut scriam despre pariul dintre tine şi Earl Brown. Care mai este situaţia? Cine conduce?
J.S.: În acest moment, scorul este 20 la 12 pentru mine. Pot să spun că eu am avut ideea acestui pariu. E adevărat că ne antrenăm foarte serios, dar aveam nevoie şi de o motivaţie în plus şi pariul acesta sporeşte competiţia dintre noi. Aproape că ne luam la harţă în timpul meciurilor de la antrenamente pe această tema. Bine, totul se întâmplă în glumă, pentru că Earl este coechipierul meu şi nu ne putem certa serios. Oricum, mai are mult de muncă pentru a mă ajunge din urmă, doar conduc cu 20 la 12 J (n.red. – Jason şi Earl joacă la fiecare antrenament în echipe diferite, iar jucătorul care face parte din echipa câştigătoare, primeşte câte un punct).
Rep.: Cum ai trăit meciul cu Clujul? Te aşteptai la o victorie?
J.S.: A fost un meci dificil, Clujul are o echipă bună şi bine antrenată, dar echipa noastră a dat dovadă de mult caracter, pentru că eram conduşi, am reuşit să revenim şi, mai mult decât atât, am reuşit să câştigăm. Cât despre aşteptările mele, eu nu cred niciodată că voi pierde un meci atunci când intru pe teren. În acel meci am jucat accidentat, însă nu am renunţat. Nu renunţ niciodată. Poate nu am făcut un meci foarte bun tocmai din această cauză, dar mă bucur că am putut contribui la victorie.
Rep.: Un journalist clujean spunea că meciul a fost câştigat de “streetball-ul practicat de americanii Sibiului”. Cum comentezi această afirmaţie?
J.S.: Nu mă deranjează foarte mult această afirmaţie. Noi facem doar ce trebuie să facem pentru a câştiga. Ceea ce mă deranjează sunt cele două meciuri pierdute sezonul acesta (n.red. – interviul a fost realizat înainte de derby-urile cu Gaz Metan şi Asesoft Ploieşti). Ca şi echipă, avem destule arme pentru a câştiga un meci. Cu toţii putem înscrie în jur de 20 de puncte pe meci, ceea ce înseamnă că jucăm mai mult decât streetball. Este mult prea mult să fim catalogaţi ca fiind o echipă de streetball şi nu-mi place această etichetă, însă uneori este bine ca în jocul unei echipe să existe şi acest ingredient.
Rep.: Arbitrii români sunt destul de contestaţi în ultimul timp. Tu ce părere ai de prestaţia lor?
J.S.: Eu nu vreau să am tangenţe cu arbitrii, încerc să nu mă implic în aşa ceva. Eu îi respect pentru ceea ce fac şi îmi văd de jocul meu. Întotdeuna îi întreb mai întâi dacă pot să vorbesc cu ei. Dacă îmi spun că da, comunic cu ei, iar dacă îmi spun nu, îmi văd de treaba mea. Noi, ca jucători, trebuie să-i respectăm şi să-i înţelegem. Fac greşeli pentru că sunt oameni şi mă bucur că până acum nu am avut impresia că au schimbat soarta unui meci în care am evoluat eu.
Rep.: Cum crezi că va arăta podiumul la sfârşitul campionatului?
J.S.: Nu-mi pasă de celelalte două echipe care se vor situa pe podium, eu ştiu doar că Sibiul va câştiga campionatul. Nu-mi pasă de nimeni şi de nimic. O să câştigăm. Dacă aş spune că vom pierde, ar fi ca şi cum nu aş da acestei echipe nicio şansă.
Rep.: De ce are nevoie o echipă pentru a câştiga în faţa Asesoftului? Crezi că există vreo şansă ca aceştia să piardă titlul?
J.S.: Orice echipă are nevoie de arme, de armele pe care le are deja echipa noastră. Asesoftul este o echipă de profesionişti şi va fi foarte greu să piardă titlul, pentru că au un joc inteligent şi sunt uniţi pe teren, dar noi trebuie să le demonstrăm că suntem mai buni şi că oricine, subliniez, oricine poate fi învins.
Interviu preluat din CSU Fans Magazin, revista suporterilor sibieni.
http://www.csufans.ro/
ha, ha, ce gluma buna cu castigarea campionatului. asta e asa, pt fani.
Mai fratilor , scrieti de Sibiu - de Asehoti ..... de toata lumea , dar marti s-a disputat un meci restanta la Targu Mures , si nici macar scorul nu pomeniti. Rusine !!!