BC Râmnicu-Vâlcea vs Rapid Neoset Bcureşti 99:82

STATISTICA Coincidenţa a făcut ca secţiile de baschet ale clubului Rapid să dispute, în deplasare, în aceeaşi sală meciurile contând pentru Divizia A masculin şi feminin. Dacă la feminin CET Govora s-a impus scontat cu scorul de 58-48, în confurntarea masculină echipa feroviară pornea cu prima şansă. Partida a marcat revenirea lui Cristian Achim în calitate de antrenor principal al formaţiei oltene. În cursul zilei de luni bosniacul Ozren Seleskovic a fost concediat, motivul fiind lipsa rezltatelor. Sub bagheta lui Seleskovic, BC Râmnicu-Vâlcea a câştigat trei meciuri din nou disputate (două dintre acesta fiind obţinute în Cupa României). Meciul a avut puternice accente din baschetul sârbesc, dovadă fiind şi formula de start a celor două combatante: Cica, Kijac, Ilic, Mladenovic, Senai pentru gazde, respectiv Milovic, Voinescu, Krstic, Pantelic şi Stefanovic pentru Rapid. Îm primele două minute de joc nu s-a marcat deloc, pentru ca apoi Ilic să marcheze de două ori, în faze consecutive, din spatele semicercului. Urmează apoi acţiuni finalizate prin slamdunk de la ambele panouri, campion la acest procedeu fiind Isleam Senai. Primul sfert se încheie cu scorul de 22-19. Urmează 20 de minute în care echipa gazdă este superioară la toate capitolele. Defensiva oltenilor este impenetrabilă pentru o bună perioadă pe parcursul sfertului al doilea, pentur ca după pauza mare aruncările de trei puncte ale lui Ilic şi Lupusavei să facă ravagii. De fapt Vâlcea a terminat meciul cu 15 coşuri de trei puncte, cei doi amintiţi adineauri fiind campioni la acest procedeu cu câte 6 reuşite. În ultimul sfert, Rapid reuşeşte să marceze cele mai multe puncte, dar gazdele au răspuns la orice în acest meci care se încheie cu scorul de 99-82. O surpriză placută a fost evoluţia tanărului Daniel Popescu, care in 12 minute de joc a reuşit 10 puncte contribuind de asemenea şi in defensiva. Astfel se scrie istoria primului meci din cadrul etapei a 7-a în Divizia A masculin.

numaibaschet.ro / 08 Noiembrie 2007 08:43

Comentează  Trimite unui prieten  Trimite prin Yahoo Messenger  Share On Facebook  Tipareşte

Postează un comentariu

Utilizator

Parola